Sunt constituite din minim 5 și maxim 10 participanți. Au ca scop interacțiunea dintre persoane având dificultăți similare, care pot împărtăși despre ei într-un cadru sigur (confidențial).
Se desfășoară în prezența unui psiholog, cu frecvență stabilită de comun acord (săptămânal, bilunar sau lunar), sâmbăta, între orele 10-12.
Beneficiul este suportul primit de fiecare persoană, susținerea din partea membrilor grupului și în același timp oferirea de suport celorlalți. Persoanele se exprimă, se ascultă, oferă feedback și treptat se clarifică legat de problematicile întâmpinate. Dinamica grupului creează sentimentul de apartenență, de a fi înțeles, acceptat și de a găsi în timp anumite răspunsuri, în propriul ritm. Grupul oferă participanților posibilitatea de a învăța noi comportamente prin interrelaționare, de a comunica mai adecvat și de a se cunoaște pe sine mai bine.
În funcție de tematica lor, grupurile suport susținute cu:
- Adolescenți (autocunoaștere și relaționare)
- Descrierea problematicii: adolescența este o perioadă a căutării și descoperirii de sine, de trecere de la stadiul de copil la cel de adult. Adolescenții traversează mari schimbări fiziologice, emoționale și psihologice și au nevoie să se înțeleagă, pentru o cât mai bună adaptare.
- Beneficiile participării la grupul suport: exprimarea autentică, înțelegerea gândurilor, emoțiilor, comportamentelor proprii, suportul social, interrelaționarea, îmbunătățirea stimei de sine.
- Părinți (relaționare cu copiii și adolescenții)
- Descrierea problematicii: a fi părinte este în același timp frumos și dificil. Diferența dintre generații își spune cuvântul adesea, ceea ce poate îngreuna comunicarea și o bună relaționare cu copiii și adolescenții.
- Beneficiile participării la grupul suport: împărtășirea alături de alți părinți aflați în situații similare oferă suport, normalizarea emoțiilor firești de teamă, neliniște, descoperirea de noi perspective și de comportamente care îi pot ajuta.
- Viitoare mame/ Viitori părinți
- Descrierea problematicii: bucuria venirii pe lume a unui copil este adesea însoțită de multă neliniște, îngrijorare, legat de noul rol de părinte. Adeseori temerile sunt întreținute de membrii familiei, de prieteni, de cei din jur, dar și de mass-media. Confuzia și sentimentele contradictorii legate de viitoarea experiență de a fi părinte pot afecta viitoarele mame/ viitorii părinți.
- Beneficii participare grup: sentimentul de coeziune oferit de grup contribuie la reducerea tensiunii trăite de viitorii părinți/ viitoarele mame. Comunicând despre trăirile interioare, despre așteptările și gândurile lor, participanții se oglindesc treptat unii în alții, ceea ce aduce o nouă înțelegere a experienței lor.
- Persoane cu boli cronice și/ sau aparținători
- Descrierea problematicii: o persoană cu o problemă gravă de sănătate, cronică, resimte intens dificultățile, fiind afectată și emoțional. Membrii familiei care îngrijesc persoana în cauză sunt foarte solicitați, nu numai fizic, dar și emoțional. Poate apare surmenajul, epuizarea fizică și emoțională.
- Beneficii participare grup: exprimarea în grupul suport a emoțiilor legate de situația dificilă, împărtășirea dificultăților de care se lovesc zilnic, sentimentul de a fi înțeles de cei din grup, feedbackul oferit și descoperirea de soluții punctuale la anumite experiențe comune ajută persoanele în cauză să se poată adapta mai bine la situația respectivă.
- Persoane care au suferit o pierdere majoră
- Descrierea problematicii: persoanele care au pierdut pe cineva drag sau o relație cu cineva apropiat, traversează o perioadă de mare suferință, în care universul interior se schimbă. Durere, tristețe, furie, teamă, îngrijorare – emoțiile pot copleși persoanele și le pot bloca în suferință.
- Beneficii participare grup: simplul fapt de a fi alături de alte persoane, ajută persoana care suferă. Conectarea cu alții, prezența lor aduce beneficii – mai ales dacă și aceștia au avut experiențe asemănătoare. Împărtășirea, relatarea, dar și ascultarea conduc la o eliberare treptată a emoțiilor, datorită trăirii împreună a durerii.
- Persoane în perioade de tranziție (diverse schimbări)
- Descrierea problematicii: schimbarea face parte din viață. Uneori apare brusc, uneori este dorită, dar în general, ea produce neliniște legat de ceea ce poate aduce. Când frica de schimbare este foarte mare, poate bloca procesul de decizie și acțiune, conducând la importante conflicte interioare. Alteori, schimbarea este necesară și agreată de persoană, fără ca totuși să știe concret ce are de făcut – trăiește confuzie.
- Beneficii participare grup: prin oglindirea în ceilalți, persoanele află noi perspective, înțeleg conflictul interior și blocajul, se clarifică cu privire la motivele și beneficiile schimbării, acceptă ceea ce se pierde/transformă în proces, decoperă noi modele de comportamente și deblochează procesul de decidere și acțiune, prin învățarea interpersonală.
- Descrierea problematicii: singurătatea pe termen lung, sentimentul de izolare produce o mare suferință psihică persoanelor. Cu toate că mediul virtual aduce un tip de conectare – digitală, aceasta nu suplinește conectarea fizică, față în față. Uneori poate fi dificil să cunoaștem persoane noi, în contextul actual al muncii la distanță, sau dacă persoanele nu mai lucrează – pensionari.
- Beneficii participare grup: participarea la astfel de grupuri oferă posibilitatea de a cunoaște alte persoane și de a relaționa cu acestea, într-un mediu sigur. Cu timpul, participanții simt că aparțin grupului, dezvoltă încredere reciprocă și își crează astfel un nou sistem relațional.
Grupurile vor fi intrunite in cadrul Asociatiei PSIHOACADEMY, intr-un spatiu reconfortant.
Pentru mai multe detalii și pentru înscriere: pe site-ul https://psihoacademy.ro/
sau
Telefon: 0721495809 – Cristina Pirlog, psihoterapeut
Email: contact@cristinapirlog.com
Telefon: 0721940130 – Asociația PSIHOACADEMY - Roxana Popescu, psiholog
Email: roxana.popescu38@gmail.com - Asociația PSIHOACADEMY - Roxana Popescu, psiholog si presedinte al Asociatiei PSIHOACADEMY.