Mă numesc Marius Iulian Vâlcu, de profesie Asistent Medical. În prezent îmi desfășor activitatea la secțiile UPU și ATI Mobila a Spitalului Județean de Urgență, Pitești, Argeș. Colaborez de asemenea cu Spitalul Orășenesc Mioveni, Argeș, în cadrul secției CPU.
Mi-am început activitatea ca asistent medical în anul 2012. În 2017 am obținut atestatul de asistent medical formator, precum și certificările ca asistent șef și director de îngrijiri medicale. Am participat de-a lungul anilor la cursuri de formare în domeniu, dar și de coordonare a activității în caz de accidente colective.
Îmi doresc ca prin colaborarea mea cu compania ELITE GENIUS RR SRL să aduc un plus de valoare și cunoaștere tuturor celor care își doresc să învețe să acorde primul ajutor, știut fiind faptul că a ști ce trebuie să faci în situații limită, poate face diferența dintre viață și moarte. Educația în acest sens ne poate ajuta să devenim mai empatici și deci, să ne pese.